kriticos · reparare / grinda II — legătura
a drege
/a ˈdre·ge/ · vb. · ← lat. dērigere „a îndrepta"
A potrivi aparența unei legături, ca s-o crezi întreagă.
Rădăcina dreaptă
Verbul vine din latinescul dērigere — „a îndrepta, a pune drept" — din regere, a ține drept, a cârmui. E o rudă bună: din regere vin rege, a cârmui, a dirija, direct, chiar a corecta. La obârșie, a drege înseamnă a pune iar la punct ceea ce s-a stricat: dregi ceasul, dregi gardul, dregi mecanismul. Fața curată a verbului.
Numai că, dintre toate lamele acestei axe, aceasta e cea care alunecă. Nicăieri drumul de la reparație la minciună nu e mai scurt și mai nesimțit ca aici — și limba a păstrat fiecare treaptă a coborârii.
Dregi ciorba
Prima treaptă e blândă, aproape nevinovată: a drege mâncarea. Dregi ciorba cu o lingură de smântână, cu un gălbenuș, cu o strângere de zeamă acră. Și observă ce faci: nu schimbi substanța — potrivești gustul. Oala rămâne ce era; tu îi așezi doar suprafața pe placul celui care o va gusta.
Aici s-a mutat, pe nesimțite, înțelesul. De la a pune drept lucrul la a potrivi gustul lucrului. De la a repara fondul, la a face fondul acceptabil la gust. E aceeași mișcare pe care o vei recunoaște, peste o clipă, în legăturile dintre oameni.
A drege busuiocul
A doua treaptă e chiar numele lamei: a drege busuiocul. Când ai spus ce nu trebuia, când gestul a ieșit strâmb, dregi busuiocul — netezești, îndulcești, potrivești mirosul întâmplării ca și cum n-ar fi fost. Nu repari fapta; îi aranjezi aroma. (De ce tocmai busuiocul, planta care leagă și binecuvântează — poate de acolo: dregi tocmai mirosul menit să sfințească.)
Pe planul legăturii, asta înseamnă un lucru precis: repararea unei relații scăzută la administrarea aparenței. Nu dregi legătura — dregi busuiocul. Coși fața socială, ca totul să pară împăcat, sărind exact peste schimbarea care ar fi vindecat puntea. Semnul e mereu graba:
„Hai să dregem" se spune înainte ca rana să fie măcar numită. Pripa de a repara e ea însăși un fel de a nu privi. Și dincolo de ea pândește ultima treaptă, unde remediul devine pe față trucaj: a drege un meci, a drege actele — a măslui. Același verb care punea drept lucrurile ajunge să le aranjeze mincinos.
Sora întunecată a iertării
Aici lama atinge cuvântul cald de alături. Iertarea face socoteala: numește rana, o privește, plătește prețul întoarcerii. Dregerea o ocolește — potrivește suprafața ca legătura să pară iertată, fără reculegerea care ar fi vindecat-o. Una repară puntea; cealaltă îi vopsește scândurile putrede.
De aceea legătura „dresă" cedează la prima greutate reală. Sub gustul potrivit, fondul e neatins; sub împăcarea grăbită, socoteala e nefăcută. Busuiocul mirositor stă frumos deasupra — dar nu ține nimic laolaltă.
Dregi ce se gustă. Legătura nu se gustă — se ține.
Aceasta e grinda legăturii din axa reparării. Inima axei stă la reparare; celelalte două grinzi ridică minciuna pe planul materiei (a cârpi) și al dreptății (a mușamaliza); cheia de boltă le adună la reparare/axa. Fața caldă a legăturii: iertarea.
A drege busuiocul: potrivești mirosul unei împăcări pe care n-ai făcut-o.
„Adevărul rămâne, oricare ar fi soarta slujitorilor săi." Gheorghe I. Brătianu