a răstălmăci

I · termenul

Dragomanul care trădează

A răstălmăci — răs- + a tălmăci — înseamnă a tălmăci din nou, strâmb; a suci înțelesul. Și e un cuvânt cu adânc rece: tălmaciul e dragomanul, cel care trece un înțeles peste graniță (tălmaci ← sl. tlŭmačĭ, același drum ca germanul Dolmetsch — un Wanderwort, un cuvânt care el însuși a pribegit din popor în popor).

A răstălmăci e dragomanul care trădează chiar la graniță — cel care, în loc să treacă înțelesul, îl schimbă la trecere. Traduttore, traditore. Nu minte despre lucru; minte despre numele lui.

II · sucirea

Răsturnarea rolurilor

Prima mișcare a răstălmăcirii ia gestul legitim și-i pune alt nume:

o rugăminte→„hărțuire"   o apărare→„agresiune"   o notificare→„amenințare"   un drept→„persecuție"

Cel care își exercită un drept devine „agresor"; cel aflat în greșeală se face „victimă". Apărătorul devine hărțuitul; cel ce a blocat aleea, hărțuitul închipuit. Nimic din fapte nu s-a schimbat — doar tălmăcirea lor.

III · arma

Cuvântul-asediu

A doua mișcare: cuvântul însuși devine armă. Pe avers, hărțuirea era focul repetat de la margine, menit să sleiască de puteri. Aici, acuzația de hărțuire face exact asta — e ea însăși un asediu mic: te obosește, te sperie cu „vei răspunde penal", te împinge să te retragi, să lași o pretenție dreaptă.

Piatra pusă peste hârtie, „vei răspunde penal" lăsat pe bordură — mica teatralitate a amenințării. Nu biletul tău năștea temere; răspunsul o face.

Acuzația de hărțuire e adesea ea însăși adevărata hărțuire.un război de uzură purtat cu amenințarea legii

IV · balamaua

Acuzatorul devine ce numește

Aici se închide moneda. Cuvântul croit ca să apere pe cel urmărit e răstălmăcit ca să apere pe cel care urmărește. Iar cine strigă „hărțuire!" ca să te sleiască ajunge să facă exact fapta pe care o rostește — devine lucrul pe care-l numește.

1. 1. Se răstoarnă rolurile. Vina se mută de pe cel care a greșit pe cel care o arată.
2. 2. Cuvântul devine armă. „Te dau în judecată" e chiar focul repetat menit să te retragă.
3. 3. Numele se lipește de acuzator. Cine hărțuiește cu acuzația de hărțuire poartă chiar numele geamănului.

V · cumpăna

Cine strigă nu stabilește fapta

Un singur lucru ține cumpăna dreaptă, și trebuie spus rece: cine strigă primul cuvântul nu stabilește fapta. Răstălmăcirea e o mișcare de retorică, nu de drept. Un procuror, un judecător, tot trebuie să găsească cele trei elemente — repetat, fără drept, temere — și niciunul nu se naște dintr-un bilet pus sub o piatră.