kriticos — a cerceta · a întreba · a înțelege

a tocmi

quid pro quo · do ut des · manus manum lavat

Nu un cuvânt din satul măsurii, ci balamaua lui — ștanța care bate deopotrivă darul și mita. Aici, fața rece: locul unde tocmeala minte.


i ii iii iv v talerul apăsat TOCMEALA — a face deopotrivă  ·  = → ≠
Cântarul arată „deopotrivă". Un deget apasă talerul. Semnul egal e pus acolo unde stă, de fapt, o inegalitate.

· uvertură

Expresia care nu-și știe numele

Trei cuvinte latine, quid pro quo, umblă azi prin engleză cu înțelesul „schimb, favoare contra favoare" — iar în America, ca nume frumos pentru mită. Dar în latină, și în franceză, aceleași trei cuvinte înseamnă cu totul altceva: neînțelegere, a lua un lucru drept altul. Franțuzescul quiproquo e chiar încurcătura din comedie. Pentru schimbul reciproc propriu-zis, limbile foloseau altă formulă, do ut des, „dau ca să dai".

Va să zică expresia e ea însăși un quiproquo: luată drept ceea ce nu e. Pe kriticos nu urmărim schimbul curat, ci fața lui rece — locul unde gestul „un lucru pentru altul" se strică. Iar cuvântul românesc care ține gestul e a tocmi. Sub el stă, ascunsă, chiar măsura.

i facerea-egal

A face deopotrivă

A tocmi vine din slavul tъkъmiti — „a face deopotrivă, a asemui, a face egal". Din aceeași rădăcină cu tocmai și întocmai: exact, identic, aidoma. Tocmeala e, la propriu, facerea-egal — aduci două lucruri pe aceeași măsură până se potrivesc. Do ut des e tocmeala dusă la capăt: schimbul făcut întocmai egal.

De-aceea gestul e balamaua satului măsurii. A tocmi = a măsura un schimb. (Și tocmeala mai însemna, în româna veche, rânduială, regulă, lege, contract — ordinea însăși e o punere a lucrurilor pe aceeași măsură.)

ii sensul dintâi

Substituția

La origine, quid pro quo nu era schimb, ci substituție: un lucru pus în locul altuia. Termen de spițerie. Galen, iar mai apoi Nicolaus, au alcătuit liste de leacuri care se pot înlocui unul pe altul când unul lipsește; „Quid pro Quo" era chiar catalogul acelor înlocuiri. Un medicament dat în locul altuia — și dicționarele o spun limpede: fie din greșeală, fie fraudulos.

Deci sămânța poartă din capul locului și eroarea nevinovată, și frauda: „ți-am dat zahăr în loc de sare". Abia mai târziu a alunecat spre „schimb egal", apoi spre favoare-contra-favoare, apoi spre eufemismul de azi pentru infracțiune. Trei vârste ale acelorași trei cuvinte: greșeală → schimb cinstit → târg corupt.

iii două case

Cele patru fețe, și a doua casă

Formula curată, do ut des, are în dreptul roman patru chipuri — contractele nenumite: do ut des (dau ca să dai), do ut facias (dau ca să faci), facio ut des (fac ca să dai), facio ut facias (fac ca să faci). Patru forme gramaticale ale aceleiași faceri-egal: lucru pe lucru, lucru pe faptă, faptă pe lucru, faptă pe faptă.

Dar do ut des are și o a doua casă: religia. Votum-ul, jurământul către zeu, e chiar natura de contract a religiei romane — o tocmeală cu cerul: jertfești ca să-ți dea. Rugăciunea-tranzacție. Aici e cusătura rece: aceeași formulă cârmuiește și trocul, și jertfa. Și tocmai de-aceea harul trebuie s-o refuze — darul care se cumpără nu mai e dar.

iv unde se strică

A tocmi cele ce nu se tocmesc

Fața rece nu e schimbul, ci schimbul dus unde nu are voie să intre. Simonia — Simon Magul, cel care voia să cumpere Duhul — e tocmeala pusă pe har. Mita e tocmeala pusă pe dreptate. Peșcheșul e tocmeala pusă pe bunăvoință. Toate fac același lucru: pun deopotrivă cu un preț ceea ce n-are deopotrivă în bani — harul, dreptatea, dragostea, adevărul; lucrurile care mor când li se pune preț.

Iar „o mână spală pe alta" — latinescul manus manum lavat — s-a născut chiar așa: prima ei apariție latină e într-o satiră a lui Seneca despre corupția curții lui Claudiu; reapare la Petronius. Gestul a intrat în scris deja murdar.

Catastiful eufemismelor — aceeași faptă, două nume
atențiecaptare
cadoumită
„mulțumesc frumos" (plicul)plată
sponsorizare, donațiecumpărare de bunăvoință
pilă, relațietocmeală pe sub masă
ofrandă, făgăduințădo ut des

v minciuna

Falsa deopotrivă

Și totuși vina nu e că se schimbă. Vina e minciuna egalității. Tocmeala se dă drept facere-egal — două părți, aceeași măsură — când, de fapt, una ține puterea, nevoia sau secretul. Asimetria îmbrăcată în târg cinstit.

Mita nu e un dar mai mare. E un dar care se preface că e schimb între egali. Cântarul arată „deopotrivă", dar un deget apasă talerul. Semnul egal e pus acolo unde stă, în adevăr, un semn de inegalitate.

vi tăietura

Nota rece

Ștanța e bună. A tocmi nu e păcat: iarmarocul, ajutorul întors, „o mână spală pe alta" ca sprijin adevărat — toate sunt aceeași facere-egal, bătută liber, între egali. Vina intră prin trei porți:

Ștanța bate dar când lovește egali, în libertate. Bate mită când falsifică egalitatea, ori pune preț pe ce moare cu preț. Nu tocmeala minte — ci deopotrivă mincinos.

verdict

Târgul e drept cât ține două lucruri pe aceeași măsură, între oameni deopotrivă de liberi. Rupt de măsură, nu mai tocmește — cumpără. Iar ce se cumpără dintre cele ce nu se vând nu mai e schimb: e furt cu chitanță.

Balamaua nu alege fața. Tu o alegi — prin ce pui la schimb, și cu cine. Aceeași mână spală mâna și trece plicul pe sub masă; ce le desparte nu e gestul, ci ceea ce ține cealaltă mână ascuns.