reversul · buna-cuviință ca paravan
O decență care nu primește nimic și nu dă nimic. Doar pare. // reversul monedei decență ↔ cuviință
Există o decență care nu primește nimic și nu dă nimic. Doar pare. Ține fața netedă peste orice și numește netezimea asta bună-cuviință. Nu e reținere. E un costum.
A părea vine din latinescul parēre — „a se ivi, a apărea”, dar și „a se supune”. E reversul lui a se cuveni: nu ce ți se cuvine, ci cum pari. Decența scursă în aparență. Pe fața asta a monedei, cuvântul nu mai măsoară nimic — doar oglindește.
Decorul ca ținută trasă peste putregai. Titu Maiorescu i-a dat numele la 1868: forme fără fond — instituțiile, manierele, aparența împrumutate fără substanța de dedesubt. I. L. Caragiale a făcut din asta o lume întreagă: notabili prezentabili, moftangii cu maniere ireproșabile și fără nicio măsură. Costumul e mereu curat. Ce acoperă, nu.
„Oamenii decenți” care întorc capul. Complicitatea îmbrăcată frumos: nu mint, doar tac; nu fură, doar nu văd. Aici cuvântul atinge corupția — decorumul e paravanul ei preferat, fiindcă nimic nu apără o faptă urâtă mai bine decât o purtare frumoasă.
Hannah Arendt a numit-o banalitatea răului: răul dus la capăt de omul corect, așezat, politicos, care „își face treaba” — fără ură și fără să ridice glasul.
„Decent” a fost spus chiar de călăi despre ei înșiși. La Posen, în 1943, Heinrich Himmler a lăudat SS-ul că a rămas decent — anständig geblieben — în timp ce ducea exterminarea; a privit mormanele de trupuri și s-a numit, mai departe, decent, și întărit de asta.
Nota rece a dosarului: nu decența e vinovată, ci aparența ei. „Decența” ruptă de vrednicie și de conștiință poate îmbrăca absolut orice — până și crima o poartă ca pe un merit. Exact asta e lama: netezimea care nu mai răspunde de nimic.Reversul acesta e oglindă cu sfidarea. Sfidarea falsă face scenă când nu trebuie — obrăznicie costumată. Decența falsă refuză scena când trebuie — lașitate costumată. Același croitor, două feluri de a minți cu ținuta.
Măsura ei e una filată dreaptă și încuiată: nu se pleacă nici când ar trebui. Masca rămâne netedă peste pata care se lățește dedesubt.