kriticos  ·  lamă  ·  reversul

a arginti

a arginti  ←  argint  ←  lat. argentum  ←  *h₂erǵ- „a străluci, alb”
(rudă cu gr. arguros — care însemna și „bani” — și cu lat. arguere „a face limpede” → argument).  Cf. „a-i unge palma cu argint”.

A arginti nu e a lumina. E a opri lumina la tine — ca oglinda; ori a-i pune preț — ca arginții.

Luna dă lumina împrumutată înapoi, în întuneric. Argintul — metalul-lunii, luna adusă pe pământ — face pe dos, și încă în două feluri: întoarce oglinda spre tine, și pune preț pe strălucire.

Aceeași lumină primită — ținută pentru sine, ori vândută.

Un disc de argint, secera-lună, primește încă lumina împrumutată — dar n-o mai dă înapoi: o întoarce spre sine și se înnegrește; măsura de dedesubt e tăiată.
primește lumina — dar n-o dă înapoi: o ține, și se înnegrește

I Metalul care se înnegrește

Argint vine din *h₂erǵ- „a străluci, alb" — metalul strălucitor. Și totuși argintul se pătează: strălucirea care se face neagră. Spre deosebire de aur — care nu se schimbă —, argintul lăsat în aer se înnegrește.

E chiar chipul reversului. Lumina împrumutată și dăruită înapoi rămâne curată (luna). Lumina împrumutată și strânsă pentru sine nu rămâne lumină — se oxidează. Strălucirea ținută se face funingine.

II Spatele oglinzii — Narcis

A arginti face oglinda: spatele de argint al sticlei este oglinda. Și aici e răsucirea. Luna e oglindă care arată soarele — dincolo de ea. Oglinda argintată te arată pe tine — și te oprește la tine.

O suprafață care, în loc să treacă luminate oglindește pe tine. Idolul, iar (ca la aur, ca la a orbi): te uiți la el, nu prin el. Narcis n-a căzut într-o baltă întunecoasă — ci într-una prea limpede.

III Cei treizeci de arginți

La greci, arguros însemna de-a dreptul bani; „arginți", în româna veche, sunt banii de argint. Și există o sumă pe care limba n-o uită: treizeci de arginți — prețul cu care a fost vândut Cel nevinovat.

Lumina primită, dată nu înapoi, ci pe bani. Iar arguere „a face limpede" se răsucește: nu ce e dreptcât face. Limpezimea dreptății, prefăcută în limpezimea prețului. Și tot aici lucrează quid pro quo: a pune preț nu pe un lucru, ci pe un om.

IV A unge palma cu argint

Iar limba are un idiom exact pentru chipul cel mai rece: „a-i unge palma cu argint" — mita. Strălucirea strecurată în mână ca să tacă dreptatea.

Aici argintul-limpezimii se întoarce cu totul în întunecime: metalul care face limpede (arguere) e folosit ca să acopere. atențieșpagă; mulțumiremită. Argintul care cumpără tăcerea e argintul care se înnegrește cel mai iute.

nota rece

Nu argintul e vinovat, nici oglinda, nici banul. Oglinda în care îți speli fața dimineața e bună; argintul care plătește o muncă e drept (arguros a fost și banul cinstit). Vina nu stă în metal, ci într-o singură întoarcere: oglinda întoarsă de la a arăta izvorul la a arăta numai pe tine; banul întors de la schimbul drept la prețul pus pe un om. Verbul acesta taie întoarcerea, nu negoțul.

verdict

Luna dă lumina înapoi și rămâne curată. Argintul o ține, ori o vinde — și se înnegrește. „Treizeci de arginți" — trei vorbe care pun preț pe lumina ce trebuia dăruită.