Kriticos · fața rece a monedei „aur"
a auri
verb · a acoperi cu aur · a polei · a întinde foiță peste ce nu e aur
Aurul care lucește ca să mintă.
Verbul
A auri înseamnă a acoperi cu un strat de aur; a polei îi e sinonim vechi. E un verb de meșteșug — și meșteșugul e cinstit cât timp foița spune adevărul despre ce acoperă. Dar fiindcă aurul adevărat e greu de avut, oamenii au deprins un aur mincinos: o foiță subțire întinsă peste un metal de rând, ca lucrul ieftin să pară scump. Aceasta e fața rece a monedei — nu aurul, ci aurirea: strălucirea pusă să acopere.
Poleiala
Poleiala e cea mai subțire minciună cu putință: cât un fir de păr de aur peste tot ce nu e. Alături de ea stă pirita, „aurul nebunului", care lucește ca aurul și nu e — de unde vorba că nu tot ce lucește e aur. Iar poleiala e chiar visul alchimic întors pe dos: fiindcă nu poți face plumbul aur, îl vopsești cu aur și minți. Peste plumbul din fișa vecină se-ntinde foița de aur a înșelăciunii — anti-alchimia. Nu prefacerea, ci masca ei.
Idolul și oglinda
Cea dintâi poruncă lovită de Scriptură e un aur turnat: vițelul. Idolul de aur nu deschide nimic — te oprește la tine. E oglindă, nu fereastră: îți dă înapoi propriul chip, ca lui Narcis. Icoana, cu tot fondul ei de aur, se lasă străbătută — cazi prin ea în lumina din spate; idolul te ține la suprafață, la strălucirea care ești tu. Amândouă lucesc. Numai una te lasă să treci.
Foamea
Și e foamea — auri sacra fames, „blestemata foame de aur", cum îi zicea Virgiliu — pentru care s-au ucis oameni și s-au robit continente, căutând un El Dorado ce înghițea popoare. E Midas, căruia i s-a împlinit dorința: tot ce atinge se face aur, până și mâncarea din gură și copila din brațe — aceeași atingere care-l îmbogățește îl înfometează. E talantul îngropat în ștergar, ținut întreg tocmai ca să nu dea nimic. Și e glasul Laodiceei: sunt bogat și n-am nevoie de nimic — sărăcia care nu-și mai cunoaște sărăcia. Sterp fiindcă nu reacționează.
Notă rece. Vina nu e aurul. Aurul e și credincios — fondul icoanei, verigheta, etalonul (vezi fața caldă). Vina e desprinderea: aurul oprit la suprafață (poleiala) și aurul închis în sine (tezaurul, Midas). Nu strălucirea minte, ci strălucirea pusă să acopere.
A auri nu e a face aur — e a-l imita. Foița lucește ca să nu te uiți dedesubt; tezaurul strălucește ca să nu-l ceară nimeni.
Aurul care nu trece prin foc rămâne oglindă: îți dă chipul înapoi, nu lumina.