a lega

Verbul

A lega înseamnă a înnoda, a strânge laolaltă. E un gest cinstit cât timp legi un snop de grâu sau o rană. Dar limba știe și un a lega întors: a strânge iarba binecuvântării într-un nod, ca s-o legi de o voință care nu ți-a fost dată. Sfântul cu susul în jos — nu ca să sfințești, ci ca să stăpânești. Aceasta e fața rece a monedei — nu busuiocul, ci înnodarea lui.

Nodul

Busuiocul de pe tava Crucii e și busuiocul de sub perna fetei — „de făcut", de legat un flăcău. Descântecul ia iarba care udă și dă drumul și o strânge într-un nod. Aceeași mireasmă, același gest al mâinii, doar că întors: în loc să stropească și să se retragă, prinde și ține captiv. Iar ce leagă nodul nu e trupul, ci voința celuilalt — furată în somn, sub pernă, fără știrea lui.

Cele două iubiri

Una udă cu aghiazmă și lasă liber — se dăruiește. Cealaltă înnoadă sub pernă și ține captiv — vrea să aibă. Prima e Agapi. A doua nu e dragoste: e voință de proprietate deghizată în dragoste, ca să pară frumoasă. A lega nu e a iubi. A lega e a nu suporta ca celălalt să fie liber.

Mireasma ca momeală

Ce e mai perfid: legătura nu forțează pe față. Ea atrage — parfumează cursa. Nimeni nu se apără de busuioc. Vraja nu vine cu pumnul, ci cu mirosul; și tocmai de-aceea trece de pază.

La fel e sacrul scos la vânzare. Busuiocul nostru rezistă la raft fiindcă e încă ud de aghiazmă, încă în folosință; dar sfințenia din care s-a stors folosința se ambalează și se vinde — „tonic spiritual", „Regina Ierburilor", liniște la borcan. Nu ți se poruncește, ți se îmbie. Nodul descântecului și nodul pieței sunt același nod: iau ce e viu și sfânt și-l leagă de o voință străină — a vrăjitoarei, a vânzătorului.