a înghițilat. ingluttire (in- + gluttire) · familia lui gula, gâtlejul

A trece prin gât nemestecat

Verbul se trage din latinescul ingluttire = in- + gluttire „a înghiți”, din familia lui gula — gâtlejul, gura. De aici și glut, gâtlan, și, prin altă poartă, glutonia, lăcomia. La os, a înghiți înseamnă a lăsa ceva să treacă prin gât fără să-l mesteci — să-l primești întreg, așa cum vine.

Și aici e cheia întregii pagini: gâtlejul nu alege. El primește tot ce i se pune înainte — hrană și otravă deopotrivă. Gura care nu mai mestecă, care doar înghite, e opusul exact al sitei.

De la a înghiți la a crede

Nu e nevoie să forțăm metafora — dicționarul a făcut deja alunecarea, cu mâna lui. Printre sensurile lui a înghiți, DEX-ul înregistrează, negru pe alb: „a înghiți o păcăleală” = „a crede o minciună”. Iată puntea, gata trasată: a înghiți a ajuns să însemne, chiar în limbă, a crede fără să cerni. Cine „înghite” o poveste a crezut-o fără s-o mestece.

Asta e credulitatea — credința care cade prin exces. Nu inima refuzată (aceea e împietrirea), ci inima pusă pe orice: pe orice altar zugrăvit, pe orice glas care promite, pe orice minune ieftină. Gâtlejul deschis al sufletului, care înghite ce i se toarnă.

Cine cerne, alege. Cine înghite, primește totul — otravă cu pâine laolaltă.

Geamănul amăgirii, opusul cernerii

Așezată pe axă, credulitatea e geamănul exact al amăgirii de la nădejde: acolo greutatea cădea printr-un stâlp doar pictat; aici inima cade printr-un altar doar zugrăvit. Aceeași suprafață mincinoasă, aceeași prăbușire prin ceva ce părea că ține.

Și e anti-verbul temeliei acestei case, a cerne. Sita și gâtlejul sunt cele două feluri de a primi lumea: unul o trece prin ochiuri și reține doar ce e bun; celălalt o lasă să treacă întreagă. Ține minte înghițitura care dovedește de pe versantul cald — gustătorul domnitorului, credincerul care sorbea întâi ca să afle dacă bucatele-s otrăvite. Credulitatea e chiar acel gustător care ar înghiți fără să mai guste: a lepădat singura lui unealtă.

De aceea credulitatea își pune, ca orice viciu, haine bune. Se numește pe sine deschidere a înghiți orice, încredere a nu mai cerne, gândire pozitivă a nu privi otrava, „fiecare cu adevărul lui” a înghiți toate deodată.

Gâtlejul deschis hrănește pe altul

Credulitatea nu rămâne o slăbiciune privată; e o poartă pe care intră ceilalți. Cel ce înghite tot e prada firească a șmecherului — fraierul nu e prostul, ci gura deschisă care primește. Pe el se hrănește tămâietorul, care toarnă vorbă bună ca s-o înghiți; pe el crește superstiția, minunea de doi bani, glasul care cere doar să nu întrebi. Unde s-a deschis un gâtlej, se strânge cine să-l umple.